De fapt, chiar noţiunea de politici ar putea suna în contextul nostru ca o hiperbolă prost ajustată la cea de cultură, indiferent de cantitatea impresionantă de training-uri, modele de strategii şi proiecte, dar şi de experţi, care împînzesc de la o vreme spaţiul public, aflîndu-se mai ales în zona de interes a societăţii civile, totdeauna mai interesată şi mai motivată decît segmentul administrativ, unde aceste preocupări, care ar trebui să se materializeze în lucruri concrete, îşi găsesc cu greu locul.
Oricum, sintagma se află în circulaţie şi indiferent de acoperirea reală pe care o are poate pretinde la o legitimitate cel puţin formală.
Dar nu la această accepţie, restrictivă, vroiam să mă refer în aceste rînduri ce prefaţează ultimul număr al anului, ci la orientarea şi calitatea politicii statului în acest domeniu, la modul în care acesta înţelege să ridice prestigiul culturii, să sprijine efectiv literatura, artele sau oamenii de valoare ce le reprezintă.
Pentru factorii de decizie de la noi zona culturii, mai ales cea care include tot mai numeroasele cu trecerea anilor “enclave” independente—asociaţii de creaţie, edituri, publicaţii culturale, teatre, etc.-- continuă să rămînă un teritoriu străin, dacă nu inamic, şi ca urmare, acestea trebuie tratate cu multă prudenţă sau măcar ignorate, necum sprijinite sau chiar sprijinite de stat, în baza unei legislaţii bine puse la punct, aşa cum se întîmplă în ţările vecine.
Între tendinţele de evoluţie a culturii actuale, la care în special mai tinerele generaţii încearcă să se sincronizeze şi în multe cazuri chiar izbutesc să o facă (afară bate, totuşi, vînt de secol XXI), şi anacronicele activităţi culturnice inspirate de unii stîlpi ai politichiei autohtone, (cele de tipul “mersului în popor” pentru a-l distra, de fapt, pentru prespălarea în continuare de creere, sau al privilegierii sub diverse forme a unor fideli ai regimului, gesturi ce reiterează pe bandă rulantă obiceiurile, măruntele şiretlicuri, ticurile primitiv-paternaliste specifice nomenclaturii sovietice de cîndva, falia este la fel de adîncă ca acum ceva ani.  
În plin spectacol al ofensivei spre capitalismul (cît oare de?) izbăvitor, însoţitorilor noştri, intraţi bine în rol, le place să arate, să vorbească şi să se comporte ca nişte vajnice personaje din îmbălsămatele, auritele-timpuri-de-odinioară. Asta ştiu, asta fac.
Mai grav e însă că se umblă cu instrumentele cele mai grosolane la punctul cel mai sensibil, că acest gen de politici ce parazitează pe imagi­nea mereu estompată a culturii, înmulţind impostura şi respingînd valoarea oricînd incomodă, încearcă să deformeze, să denatureze, să demoleze în continuare identitatea culturală a unei populaţii şi aşa nu prea sigure de ea.
În definitiv, şi manipularea cea mai deschisă şi fără scupule ar trebui să se conducă de nişte minime reguli.
Mă-ntreb (şi mărturisesc că, asemenea altor colegi de-ai mei, am obosit deja de întrebări retorice), dacă există vreo ieşire din această situaţie şi dacă, în perspectiva alegerilor din primăvara viitoare, cu preludiul lor atît de zgomotos, cu aerul lor de predestinare dejá vu, cu rivalităţile politice degradînd în iraţionale reglări de conturi, în sforării ieftine, în înregimentări şi des-înregimentări previzibile, în clare demonstraţii de sminteală naţională, se mai poate oare schimba ceva?
Dacă, dincolo de abureala vorbelor deloc meşteşugite de la înaltele tribune, putem desluşi ceva în politica culturală care se face la noi pe baza extrem de puţinilor bani publici, aceasta este mai degrabă cacofonia care, printr-un banal accident fonetic, se insinuiază între cei doi termeni şi produce un efect comic.
În final, nu pot să rezist tentaţiei de a reproduce cuvintele, tulburătoare pentru mine, ale unui poet polonez, pe care le veţi regăsi, citate de Irina Nechit, în interiorul acestui număr de revistă: “Am stat în vamă o oră şi mă uitam cum se termină o ţară mică şi singură, Moldova(…) La urma urmei, ce fel de ţări sînt astea? Amintiri ale unor ţări de demult, rămăşiţe ale unor foste ţări şi proiectele unor potenţiale ţări, nişte promisiuni ambiguie…”

Creat de design.md si gazduit de DNT