 |
Mihai ŢĂRUŞ
O CĂLĂTORIE PRIN ATELIER
Din aprilie şi până în octombrie la Chişinău e un timp frumos. Natura se trezeşte la viaţă pentru ca încet, trecând prin vară, să înainteze spre toamnă. E timp comod pentru lucru, nici nu-ţi vine să pleci undeva pentru odihnă ori pentru o presupusă inspiraţie la plein-air. Totul decurge lent, exploziv, meditativ. E o trecere de la o stare la alta, nicidecum de la o disperare la alta după cum zice un amic. „Unde starea de disperare e mai mare aici sau la Petersburg?”
Această vară a fost, de fapt, o călătorie prin atelier pentru a picta, re-picta, pune şi repune totul într-o ordine anumită. Mişc picturile dintr-un loc în altul la nivelul de jos al atelierului şi la cel de sus de asemenea. Sus, din când în când, mai fac schiţe în creion, acrilic, acuarelă. Încerc uneori să mă inspir din aceste schiţe pentru o nouă lucrare. Inspiraţia vine însă când vrea, adesea atunci când apare o idee, o stare în timp ce frunzăresc aceste schiţe.
Călătoria prin atelier nu e un lucru dezinteresat. Vânez mereu noul, un gând, o formulă pentru o pânză nouă sau pentru o serie de picturi. Acum, la mijlocul toamnei, văd că am pictat cam vreo 25 de pânze.
Mă gândesc ca în restul anului să mai fac şi la Petersburg încă pe atâta. Vrei, nu vrei îţi pui întrebarea, câte din ele îşi găsesc drumul în expoziţii, câte sunt vândute, dăruite? Pot scoate zero de la numărul tablourilor şi văd diferenţa dintre ceea ce am produs şi ceea ce am reuşit să realizez. Pictorii pot fi comparaţi cu păsările care ciripesc şi ciupesc pe ici-colo pentru a putea trăi.
Deci, călătoria cu penelul în faţa şevaletului începe. Mai întâi pictez florile. E drept, că ele sunt mai curând un imbold pentru inspiraţie şi nu o reflectare concretă a realităţii. „Înflorirea şi nu florile trebuie pictate”, spunea cândva maestrul Mihai Grecu. Acum, după ce am vizitat patria parfumului francez, oraşul Grasse, mă gândesc că poate şi aroma florilor ar putea fi pictată Aroma bujorilor, natură moartă; este titlul unei lucrări din această vară în care nu există nici urmă de bujor; doar roşu magenta ar putea să se asocieze cu ei.
Vara trecută am pictat o serie de lucrări Cannes, parfum. O doamnă, văzându-le în expoziţie, mi-a zis „E sigur că v-aţi îndrăgostit!”
Peste vreo două luni de lucru, m-am gândit că trebuie să fac nişte generalizări şi nu doar să pictez asociaţii după natură, chiar dacă îmi trezesc interesul. E nevoie să fac ceva mai important, mai mare ca dimensiuni. Incursiunea cosmică a crinului însingurat, aşa mă gândeam să numesc o lucrare, un ansamblu din trei pânze. Dar n-a mers, prea descriptivă era această denumire, care ar fi trebuit să fie incitantă. Lucrarea însă a fost finisată. În căutarea unui titlu, o telefonez pe Antonina ca să-mi sugereze o denumire, după cum a mai făcut-o şi în alte dăţi. Ea însă întârzie să vină. Pun atunci aceeaşi denumire pentru mai multe pânze recente Legenda crinului 1, 2, 3... Una din ele e deja expusă la Saloanele Moldovei din acest an.
Munca în atelier e ascunsă de ochii altora. Expoziţiile scot la iveală nu atât rezultatul obţinut cât frământările, senzaţiile pe care le-am avut. Rezultatul e relativ pentru autor atunci când are o distanţă prea mică faţă de lucrarea făcută. Uneori, o privire mai distanţată, de un an, doi te face să repictezi pânza. Accent autumnal o lucrare de mari dimensiuni din trei pânze de anul trecut, a fost integral repictată anul acesta şi expusă la Bienala de pictură de la Chişinău. Şi soarta altor lucrări din anii precedenţi a fost aceeaşi. Mă gândesc că acesta ar putea fi un răspuns şi acelora care mă întreabă în cât timp pictez o lucrare.
După Generalizări, am abordat ideea Multiplicărilor. O natură statică din patru pânze am numit-o Quadro (sugestia Antoninei), alta din trei – Motiv în reluare, apoi au urmat şi altele în aceeaşi idee.
Prin septembrie, ajung la o altă temă, Transparenţe. O pânză, două, trei.... E o stare interioară de fapt, cum să o redau? Balansez între relaţiile subtile de culoare rece-cald şi factura pastei de culoare. După un timp înţeleg că problema se poate rezolva şi într-un fel şi în altul.
Mai revin şi la seria Semne. Frunzăresc schiţele făcute acum mai mulţi ani şi văd că aş putea realiza unele semne pe care atunci nu le făcusem, având anumite îndoieli. Banda torsionată, Semn total, sunt două din ele, pe care le-am pictat acum. Sigur că introduc unele modificări fără de care abordarea lor nu ar fi avut sens. Ideea transparenţelor e bine venită. Transparenţa luminii, transparenţa culorii. Dialogul coloristic rece-cald în cadrul unei pânze nu prea merge, înclin mai mult spre comportamentul unei culori în sine, diminuarea ei spre mai deschis sau mai închis. Văd ca această ultimă idee e mai bună. Dialogul rece-cald se păstrează doar în relaţia dintre diferite pânze atunci când pictez ansamble.
Acum pictez două pânze concomitent, una prinsă pe o parte a şevaletului, alta pe cealaltă parte a lui. Geometry of lav, Pleasure principle sunt două melodii de Jean Michel Jarre, care m-au inspirat. E, de fapt, ideea unui proiect pe care am vrut să-l realizez la Paris, vreo doi ani în urma dar n-am obţinut sprijinul Institutului Cultural Român şi am abandonat proiectul.
Călătoria din vara aceasta prin atelier mai presupune şi schimbarea anturajului, a tablourilor de pe pereţi. Cândva, având un spaţiu mic de atelier, atârnam lucrările pe pereţi fiind mereu în aşteptarea vreunui colecţionar. Visam la timpurile când nu va trebui să fac acest lucru şi să am un mediu doar pentru lucru. La un moment dat, s-a întâmplat asta, dar am avut o surpriză. Ochii mei, privind în jur, nu mai străpungeau pereţii atelierului pentru a mări spaţiul, ci se loveau de ei, simţeam şi mai mult spaţiul restrâns al camerei în care lucram. Peste un timp, am revenit la formula veche, doar că picturile erau plasate într-o altă ordine. Nu mai erau aşteptaţi colecţionarii, timpurile s-au schimbat, mai des întâlneşti vânători de pictură decât colecţionari. Trebuie să fii foarte precaut cu ei, poţi rămâne şi fără pânze şi fără ca lucrările să fie recompensate.
Fac mereu poze ale atelierului, o panoramă de sus, o altă vedere de jos spre antresol, o imagine în perspectivă a unei picturi abia începute. Privind pozele la calculator văd cum se schimbă anturajul atelierului din an în an. De fapt, mă schimb eu în timp, devenind poate altul decât cel care mă ştiu, sau mă cred. Poate asta e o competiţie în timp cu mine însumi?
17-10 / 2011
|
