 |
BREF
Dispariţia lui Liviu Ciulei
Recent cultura românească a suferit o pierdere grea. Pe 25 octombrie s-a stins din viaţă cunoscutul regizor, actor, scenograf, arhitect şi profesor Liviu Ciulei. Până în ultima clipă viaţa sa a fost dedicată artei. Chiar în 2007 a montat un spectacol, „Henric al IV-lea”, după Luigi Pirandello, cu Adrian Pintea în rolul protagonistului.
S-a născut pe 7 iulie 1923 la Bucureşti. A absolvit Conservatorul Regal de Muzică şi Teatru din Bucureşti în 1946, apoi facultatea de arhitectură în 1949. S-a manifestat pentru prima dată ca actor la Teatrul Mic, în spectacolul „Încătuşarea” după piesa „Animal Kingdom” de Philip Barry. Unul dintre primele sale roluri de succes a fost cel al lui Puk din „Visul unei nopţi de vară”. Debutul său regizoral s-a produs în 1957, la Teatrul Bulandra, cu spectacolul „Omul care aduce ploaia” după Richard Nash. Un succes deosebit l-a avut spectacolul său „Cum vă place” din 1961, o interpretare neortodoxă a piesei shakespeariene.
Între 1963 şi 1972 a fost directorul artistic al Teatrului Bulandra. Ulterior a colaborat cu diverse companii de teatru din Occident.
S-a remarcat, de asemenea, ca un cineast de excepţie. A semnat regia unor filme precum „Erupţia”(1957) şi „Valurile Dunării”(1959). Pelicula sa „Pădurea spânzuraţilor”(1964), o adaptare a romanului lui Liviu Rebreanu, a fost distinsă cu prestigiosul Premiu pentru Regie la Festivalul de Film de la Cannes. La una din ultimele ediţii ale Festivalului de la Cannes a fost organizată o prezentare retrospectivă a acestei pelicule, moderată de Martin Scorsese.
În 1980 a emigrat în Statele Unite şi a activat ca director artistic al Teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota. A predat arta teatrală la Universitatea Columbia din New York.
După 1989 a revenit în România, unde a montat numeroase spectacole de excepţie. A fost numit Director Onorific al Teatrului Bulandra.
Două spectacole recente ale lui Liviu Ciulei, „Şase personaje în căutarea unui autor” şi „Henric IV”, după Luigi Pirandelo, au abordat relaţia dintre viaţă şi scenă. Într-un interviu acordat în 1986 publicaţiei New York Times, regizorul român a fost întrebat care este motivul revenirii sale constante la tema teatrului în teatru, cea a pieselor despre actori. La care Liviu Ciulei ar fi răspuns: „Motivul este viaţa mea”.
Premiul Nobel pentru Literatură
Pe 6 octombrie 2011 Academia Suedeză a anunţat noul câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură, poetul suedez Tomas Transtromer. De ani buni acesta s-a numărat printre candidaţii favoriţi la prestigioasa distincţie. Decizia a fost motivată prin faptul că „prin intermediul imaginilor sale condensate, translucide, poetul înlesneşte accesul proaspăt la realitate”. Tomas Transtromer s-a născut pe 15 octombrie 1931 la Stockholm. A absolvit Universitatea din Stockholm în 1956. În 1990 a suferit un atac de cord care i-a provocat paralizia unei jumătăţi din corp. Solemnitatea de premiere urmează să se desfăşoare pe 10 decembrie, data comemorării dispariţiei fondatorului premiului, Alfred Nobel.
Samsara: o revelaţie
Sezonul cinematografic de toamnă al anului 2011 a fost marcat de o premieră oarecum ieşită din comun. La Festivalul de Film din Toronto, care s-a desfăşurat în luna septembrie, a fost lansată superproducţia „Samsara”, ce completează trilogia iniţiată de regizorul şi operatorul Ron Fricke prin peliculele „Koyaanisqatsi” (1982) şi „Baraka” (1992).
Aceste filme le rezervă spectatorilor o adevărată revelaţie prin forţa lor de expresie, fiind capabile să le provoace un adevărat şoc emoţional. O stare autentică de catharsis ce pare să reprezinte esenţa artei dramatice, de la originile teatrului grec, conceput iniţial ca o formă de terapie spirituală derivată din ritualurile religioase.
Filmele din aşa-numita „Trilogie Qatsi” sunt nişte spectacole audiovizuale non-verbale ce înfăţişează, pe un fundal muzical sugestiv, deopotrivă frumuseţea şi caracterul terifiant al vieţii pe Pământ, prin scene rare, filmate în cele mai neaşteptate zone ale lumii.
Producţia „Koyaanisqatsi” a fost realizată pe parcursul a 7 ani, sub direcţia lui Francis Ford Coppola în calitate de producător executiv. Titlul ei provine de la un cuvânt din limba indienilor Hopi, care înseamnă „viaţă dezechilibrată”. Reprezentanţii acestei culturi cred că în ziua când omul îşi va însuşi comorile pământului, din cer va cădea cenuşă şi va avea loc sfârşitul lumii.
În „Koyaanisqatsi” panorame ale unor canioane din sud-vestul Statelor Unite şi ale unor cascade din jungla amazoniană alternează cu imagini ale vieţii alienate din marile metropole. Scena de început şi finalul înfăţişează lansarea unei nave spaţiale care degenerează apoi într-o catastrofă.
„Koyaanisqatsi”, „Baraka” şi „Samsara” au fost filmate pe o peliculă de înaltă rezoluţie în standard Todd AO 70, un format pe ecran larg aplicat cu foarte rare ocazii în cinematografie. Iar muzica din prima parte a trilogiei este semnată de compozitorul minimalist Philip Glass.
Filmările pentru producţia „Baraka” s-au desfăşurat timp de 11 ani în 24 de ţări. Cuvântul Baraka poate fi regăsit în diverse limbi, păstrându-şi oriunde aceeaşi semnificaţie de „esenţă a vieţii”. Cea de-a doua parte din trilogie a fost concepută astfel ca o reprezentare dramatică a existenţei umane sub toate aspectele sale.
Filmul „Baraka” începe prin proiecţii din munţii Himalaia, urmate de o scenă înduioşătoare cu o maimuţică „meditând” într-un izvor termal, care marchează tranziţia de la condiţia de animal spre cea de homo sapiens.
Urmează secvenţe ale unor ritualuri religioase din diverse culturi, succedate de imagini dezolante din metropolele moderne, expresii ale rupturii violente cu ordinea naturală. Apoi spectatorul este condus într-un periplu spre partea întunecată a lumii, fiindu-i prezentaţi oameni aduşi la culmea disperării de sărăcie şi mizerie. Aceste momente de un tragism greu de îndurat sunt ilustrate printr-o piesă emoţionantă interpretată de vocalista Lisa Gerrard şi formaţia Dead Can Dance.
După care sunt înfăţişate ororile războiului, simbolizate de sute de bombardiere B52 scoase din uz şi de sonde petroliere incendiate în timpul războiului din Kuwait. Vizualizarea continuă prin imagini din lagărele de concentrare de la Auschwitz şi din Cambogia. Apoi apar fantomele armatelor culpabile de nesfârşite crime şi atrocităţi, din care astăzi s-a ales doar praful.
Se succed apoi ritualuri de purificare conduse de persoane scăldându-se în apele Gangelui. Iar în final spectatorii „contemplă” interiorul fantasmagoric al unor lăcaşuri de cult cu pereţii împodobiţi cu diamante şi simbolul hiperreal al Arborelui Lumii pe fundalul unui cer înstelat.
Noua peliculă „Samsara” încheie această trilogie excepţională abordând tema morţii şi renaşterii. Cuvântul „Samsara” este de origine tibetană şi desemnează ciclurile reîncarnărilor.
Trilogia „Qatsi” prezintă ceea ce ar putea fi un model veritabil al cinematografiei secolului 21, demonstrând existenţa a nenumărate formule artistice de alternativă la principiile perimate ale aşa-zisului „Golden Age” hollywoodian. Recuperarea caracterului de ritual sacru al experienţei cinematografice este unul dintre aspectele importante ale schimbării de paradigmă ce are loc în artele şi în gândirea contemporană.
Magazine Litteraire despre Paul Celan
Ultimul număr al revistei franceze Magazine Litteraire este dedicat lui Paul Celan. Este abordată în special relaţia lui Celan cu poeta Ingeborg Bachmann, o legătură întreţinută timp de 20 de ani. Publicaţia franceză menţionează că această relaţie s-a răcit în perioada când Paul Celan se afla în conflict cu criticii francezi care l-au denigrat. Poetul le-ar fi ripostat violent, calificându-i pe detractorii cărţii „Fuga morţii” drept nişte „profanatori de morminte”. Autorul articolului din Magazine Litteraire consideră că relaţia dintre Celan şi Bachmann s-a dezvoltat şi datorită faptului că poeta avea nişte viziuni similare asupra birocraţiei artistice din mediul francez, acuzând-o că disimulează „crima în spatele unei atitudini savante”.
O carte despre Steve Jobs
Recent a fost lansată o biografie a fondatorului corporaţiei Apple, Steve Jobs (1954-2011), semnată de Walter Isaacson. Autorul volumului a mai alcătuit anterior biografiile lui Albert Einstein şi Benjamin Franklin. La scurt timp înainte de dispariţia sa, celebrul inovator în domeniul informaticii îl desemnase pe Walter Isaacson în calitate de autor al biografiei sale oficiale. Produsele companiei Apple, printre care se numără computerele Macintosh, dispozitivele iPad şi iPhone, au devenit nişte adevărate obiecte de cult pentru utilizatorii lor fideli, fiind înalt apreciate pentru calitatea lor. Ele au rezistat cu succes în faţa hegemoniei corporaţiei Microsoft. Volumul lui Walter Isaacson dezvăluie de asemenea şi unele aspecte controversate ale vieţii lui Steve Jobs, printre care şi disputa sa cu preşedintele american Barack Obama, pe care l-a acuzat de crearea unui mediu financiar nefavorabil printr-o imixtiune nejustificată a statului în lumea corporativă. Acelaşi Steve Jobs a mai prezis că Obama nu va fi reales pentru un al doilea mandat.
Noul roman al lui Stephen King
Cunoscutul autor SF şi horror american a lansat o nouă carte de ficţiune intitulată „11-22-63”. Unii critici şi cititori, obişnuiţi cu faptul că prolificul autor scrie câte un roman pe an, au început să creadă că Stephen King şi-a epuizat imaginaţia, revenind prea des la aceleaşi teme obsedante ale copilăriei şi nostalgiei pentru anii ’50. Totuşi, ultimul său volum pare să prezinte o formulă originală.
Acesta plasează în centrul acţiunii o călătorie în timp şi misterul asasinării lui J. F. Kennedy, titlul cărţii fiind preluat de la data evenimentului tragic din Dallas. În mod similar povestirii lui Ted Chiang ”Neguţătorul şi portalul alchimistului”, protagonistul romanului lui Stephen King, un profesor universitar de 35 ani din America zilelor noastre, are şansa să călătorească în trecut cu ajutorul unui portal în timp păstrat în secret de proprietarul cantinei locale.
Ajuns în perioada anilor ’50, eroul încearcă să schimbe istoria şi să prevină succesiunea de evenimente care au condus la asasinarea lui Kennedy. Pe parcurs el se îndrăgosteşte naiv de o bibliotecară, care devine bănuitoare în privinţa provenienţei acestui străin.
În contradicţie cu teoriile de conspiraţie comune, Stephen King speculează în romanul său că Lee Harvey Oswald nu a avut complici, plasând responsabilitatea pentru complot în seama unor forţe oculte din orăşelul Derry, din statul Minnesota, care a devenit decorul multor alte romane ale lui King, printre care şi „It”... După nenumărate dificultăţi, personajul central reuşeşte să schimbe istoria, reorientând-o spre o realitate paralelă în care familia Kennedy supravieţuieşte, iar Criza Cubaneză şi războiul din Vietnam sunt evitate.
SF arhaic la Biblioteca Britanică
La Biblioteca Britanică s-a desfăşurat o expoziţie intitulată „Science Fiction: Imagini din alte lumi”. Această expoziţie a fost dedicată originilor literaturii science-fiction. Printre exponatele rare ce au fost prezentate s-a numărat şi cartea lui Lucian din Samosata „O poveste adevărată”, scrisă în secolul 2 d.Hr., de fapt, o copie olandeză a sa din secolul 17. Acest roman… proto-SF descrie un război purtat între regele Soarelui şi cel al Lunii pentru controlul asupra Luceafărului. Printre personajele ciudate din această carte se numără oameni cu feţe de câini luptând călare pe unicorni înaripaţi, „centauri-nori” şi „oameni-ciuperci”.
O altă curiozitate prezentată în cadrul expoziţiei este volumul „Novelas” scris în 1887 de către diplomatul şi dramaturgul spaniol Enrique Gaspar y Rimbau. Este prima lucrare literară care descrie o maşină a timpului, sugerând ideea că derularea timpului depinde de condiţiile atmosferice. Personajul Sindulfo, un inventator, construieşte o maşină electrică spaţio-temporală cu ajutorul căreia părăseşte atmosfera şi zboară într-o direcţie contrară axei de rotaţie a Pământului.
Romanul „The Man In The Moone” („Omul de pe Lună”), scris în 1620 de englezul Francis Godwin, înfăţişează o călătorie pe lună. Eroul său Domingo Gonsales dresează în acest scop un cârd de păsări. Ulterior acest roman i-a inspirat şi pe alţi autori, bunăoară pe John Wilkins cu lucrarea sa „Descoperirea unei lumi pe Lună” (1938). Acesta a lansat următoarea „ipoteză”: pentru a călători pe lună e nevoie sau de un car zburător, sau să-ţi lipeşti de trup nişte aripi, sau să apelezi la serviciile unor păsări mari.
În cadrul aceleiaşi expoziţii au mai fost expuse exemplare rare din „Războiul Lumilor” al lui H.G. Wells, din povestirea lui Ray Bradbury „A Sound Of Thunder”, o ediţie Samizdat a romanului „Mî” al lui Evghenii Zamiatin, „Flatland” de Edwin Abbott, „The Coming Race” de Edward Bulwer-Lytton, precum şi „Codex Seraphinianus” de Luigi Serafini.
Marcel GHERMAN
|
