"Tony Judit nu este numai un exceptional istoric al pasiunilor si iluziilor politice franceze din ultimele doua secole, dar si un remarcabil comentator filosofic si cultural. Deopotriva subtil si sarcastic, Judit nu cruta fantasmele de nici un fel. Cazurile alese de el sint simptomatice tocmai pentru ca reprezinta situatii singulare, forme originale de rezistenta in raport cu conformismele care au dat tonul atita vreme in polemicele de pe malul sting al Senei". Conturind identitatea lui T. Judit prin aceste cuvinte, Vladimir Tismaneanu o face in egala masura cu simpatie dar si cu o perfecta cunoastere a autorului. Cei trei vizati in carte sint figuri de prim plan ale spiritualitatii militante franceze: Leon Blum, Raymond Aron si Albert Camus - pe cit de importante ca influenta in general pe atit si de controversate la capitolul "influenta benefica". Toti insa au aceasta trasatura comuna indiscutabila: "au inotat impotriva curentului" din convingere, si, practic, niciodata din ratiuni de conjunctura. Nu au incercat sa schimbe in mod programatic lumea, nu au acceptat adevarul in ultima instanta. Si-au axat discursul pe denuntarea anumitor realitati in care au trait. Adica au avut un discurs critic permanent viu, chiar daca adesea au gresit in calificari si perceptii. Si-au asumat insa cu claritate misiunea de trestie ginditoare, lucru fara de care notiunea de intelectual devine un nonsens.
